Înapoi

Harta comorilor SiSC


Trebuie să recunoaștem că nici cei mai pricepuți detectivi nu ar putea rezolva misterele fără ajutorul indiciilor prețioase. Tocmai de aceea, în cele ce urmează te voi însoți în călătoria spre cele cinci cufere SiSC, pentru a-ți putea da seama care este cel pe care vrei să-l găsești.

Punctul de plecare este Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC), prima organizație studențească din Academia de Studii Economice din București, înființată acum 25 de ani. În prezent, SiSC reunește peste 100 de membri activi, organizați în departamente ghidate de lideri aleși de către aceștia. Însă, mai presus de toate, SiSC leagă prietenii între oameni uniți de aceeași pasiune: dorința de a face voluntariat

Scopul nostru principal este acela de a reprezenta studenții din CSIE, prin prisma implicării la nivel academic, dar și a organizării numeroaselor proiecte ce favorizează dezvoltarea profesională și personală a participanților.

Fiecare departament are rolul său și reprezintă una dintre comorile din tezaurul SiSC. Iată indiciile promise:

EDU

Departamentul Educațional (EDU)

Cunoscut ca fiind liantul dintre mediul academic și studenți, acesta este cel care pune accent pe reprezentarea fiecăruia dintre voi la nivelul facultății. Detectivii EDU sunt cei care elucidează metodologiile și găsesc răspuns tuturor curiozităților tale cu caracter academic. Latura lor artistică iese la iveală în articolele prezente pe site-urile proiectelor noastre sau în reviste. Pentru orice nelămurire ai avea, îi găsești la adresa de mail info@sisc.ro sau pe pagina de Facebook SiSC ASE.

FR

Departamentul Fundraising (FR)

Vestit pentru reputația sa în lumea businessului, departamentul FR este principala interacțiune a organizației cu marile companii, asigurând astfel buna desfășurare a proiectelor din punct de vedere financiar. Maeștrii noștri în arta negocierii se ocupă de analiza surselor de finanțare, realizarea bugetelor, dar și de întâlniri cu reprezentanții firmelor de top din domeniul IT și nu numai. Ei sunt cei care mențin în mod constant legătura cu partenerii și favorizează colaborările de durată cu aceștia. În plus, împreună cu membrii I&P, gestionează profilul de LinkedIn al organizației.

HR

Departamentul Human Resources (HR)

Membrii HR muncesc de zor pentru a menține unitatea echipei, sunt cei care au grijă de membrii organizației și păstrează aprinsă flacăra motivației voluntarilor. Ei asigură o comunicare eficientă în cadrul departamentelor și proiectelor, fiind oamenii pe care te poți baza pentru a-ți asculta problemele și sugestiile și a înțelege ce te determină cu adevărat să continui să te implici. Pe ei contăm și când vine vorba despre organizarea petrecerilor și a teambuildingurilor.

I&P

Departamentul Imagine&Promovare (I&P)

Imaginea SiSC-ului și vizibilitatea tuturor proiectelor noastre sunt asigurate de artiștii din I&P, care lucrează pe părțile de grafică, PR și video pentru a vă pregăti cele mai cool postări. Aici vei găsi oameni care cunosc ultimele trenduri în materie de social media și le adaptează nevoilor și curiozităților studenților. După un brainstorming de idei, conceptele sunt concretizate în implementări grafice și animații ce promovează toate activitățile desfășurate pentru voi, iar rezultatul final poate fi observat pe Instagram (@sisc.ase), TikTok (@sisc.ase), pe canalul de YouTube SiSC ASE, pe pagina de Facebook SiSC ASE și pe profilul de LinkedIn al organizației, pe care îl găsești sub denumirea SiSC - Sindicatul Studenților din Cibernetică, gestionat împreună cu departamentul FR.

IT

Departamentul Information Technology (IT)

Micii noștri hackeri se ocupă cu gestionarea site-urilor, a aplicațiilor web și a bazelor de date ale organizației, realizând totodată și mentenanța serverului SiSC. Membrii acestui departament sunt organizați în diviziile Front-end și Back-end, ce păstrează o colaborare permanentă pentru a-ți oferi interfețe cât mai user-friendly și pentru a asigura funcționalitatea algoritmilor folosiți. O aplicație implementată de membrii IT cu care sper că ai luat deja contact este orarul disponibil la adresa https://orar.sisc.ro.


Acum că ai aflat care sunt cele cinci comori ale organizației noastre, spre care dintre cuferele SiSC vrei să te îndrepți pentru a dobândi experiența voluntariatului?

Raluca Spînu

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

This is Us


Dacă în paginile anterioare ai deslușit o parte dintre misterele vieții de student , în continuare vei investiga misiunile speciale ale SiSC. An de an revenim cu forțe proaspete și dăm tot ce e mai bun pentru a face ca studenția să reprezinte o perioadă memorabilă, presărată cu momente în care muncim, dar cu plăcere. Astfel, proiectele marca SiSC aduc oamenii împreună și deschid noi oportunități atât celor interesați de programare, cât și celor ce doresc să se dezvolte pe partea de soft skills. Pentru a nu prelungi suspansul, iată misiunile noastre speciale:

SiSC Promo

SiSC Promo

Reprezintă primul nostru proiect cu care te întâlnești odată cu începerea anului universitar. An de an suntem în căutare de oameni entuziaști, deschiși spre învățare și dornici să își dedice o parte din timpul lor voluntariatului, care să se alăture acestei mari și unite familii numite SiSC. Ne deschidem porțile tuturor celor ce vor să se dezvolte armonios, să lege frumoase prietenii ce vor rezista dincolo de băncile facultății și să simtă că în perioada studenției au realizat lucruri mărețe pe care le vor privi cu mândrie. Dacă simți că locul tău e alături de noi, te invităm să parcurgi cu încredere procesul de recrutare, la care te poți înscrie pe recrutari.sisc.ro, încă din prima zi de facultate. Pentru orice întrebări sau curiozități, nu uita că suntem la un mesaj distanță pe Facebook sau Instagram.

Tap That Job

Tap That Job

Cu siguranță, practica se numără printre materiile care dau cele mai mari temeri studenților din anul II. Întrucât știm cât de dificilă poate fi găsirea unei companii în cadrul căreia să îți desfășori practica de specialitate, Tap That Job vine în ajutorul tău și te ajută să îți echivalezi această materie. În urma unui proces de selecție conceput astfel încât să fie cât mai similar cu cel pe care l-ai parcurge în cadrul unei firme la care dorești să te angajezi, vei participa la cursuri susținute de companii cunoscute care activează în domeniul IT. Cunoștințele dobândite la cursuri le vei aplica pentru a realiza tema primită de la companie, ce va reprezenta baza proiectului tău de practică. Dincolo de partea de hard skills, te vei dezvolta și îți vor fi testate și capacitățile de soft skills, învățând astfel cum să treci cu brio de un interviu, sau cum să îți controlezi emoțiile. Dacă ți-am trezit curiozitatea, pregătește-ți CV-ul și fii cu ochii pe pagina de Facebook a proiectului!

Academia
SpEranței

Academia SpEranței

Un proiect de suflet, umanitar, ce ne învață cât de important este să îi ajutăm la rândul nostru pe cei aflați la nevoie. Este organizat bianual, în preajma Crăciunului și a sărbătorilor pascale, fiind reprezentat de o strângere de fonduri. Prin intermediul mai multor evenimente, precum standuri de prăjituri, petreceri sau meciuri de fotbal și baschet, încurajăm studenții să petreacă timp frumos împreună și, în același timp, să le ofere un mic ajutor celor care au nevoie de noi. La final, prin fondurile strânse vom sprijini mai multe cazuri sociale, aducând astfel în viața lor o mică bucurie în prag de sărbători.

Serile
Teatrului
Studențesc

Serile Teatrului Studențesc

Proiectul veteran din cadrul SiSC, Serile Teatrului Studențesc reprezintă un festival național de artă teatrală. Dedicat exclusiv studenților, acesta reunește trupe de teatru din toate colțurile țării. Scopul festivalului este de a ne apropia prin teatru și de a petrece alături de un public minunat momente încărcate de emoție. Dorim să le oferim actorilor, atât amatori, cât și profesioniști, șansa de a-și transmite mesajul și trăirile în fața unui public de toate vârstele. Astfel, încurajăm tinerele talente să se afirme și aducem o mică contribuție pentru a promova arta de calitate. Spectatorii sunt invitați să evadeze din cotidian și să se bucure alături de noi, să aplaude, să zâmbească, să trăiască intens această sărbătoare creată de studenți.

ITFest

ITFest

Imediat după începerea facultății, vei face cunoștință cu al doilea proiect SiSC, creat din dorința de a le oferi celor pasionați de IT șansa de a-și pune în valoare aptitudinile și de a-și dezvolta abilitățile de programator. Startul proiectului este dat de Job Hub, eveniment în cadrul căruia companiile partenere, nume consacrate din industria IT, se vor prezenta și vor răspunde la întrebările studenților. În cazul în care îți plac exercițiile de gândire, iar logica e punctul tău forte, te așteptăm la concursul de Algoritmică, unde cei mai buni vor fi premiați. ITFest pune la dispoziția participanților și o serie de workshopuri interactive, în cadrul cărora vor fi abordate teme variate. Nu în ultimul rând, dacă vrei să îți pui în aplicare competențele de programator, te așteptăm la Hackathon Tech, unde vei avea din nou șansa de a fi premiat.

Spring IT

Spring IT

Proiectul a fost creat din dorința de a ajuta studenții să facă un prim pas către viitoarea lor carieră. Spring IT pune la dispoziția participanților o serie de workshopuri susținute de firme cu experiență în domeniul IT, precum Accenture sau KPMG. Astfel, ai șansa de a-ți adresa întrebările direct angajaților companiilor, aflând de la aceștia care sunt ultimele noutăți în materie de tehnologii utilizate, oportunități de angajare sau cerințele pe care trebuie să le îndeplinești pentru a obține cu succes primul job. În cadrul workshopurilor, companiile își pot prezenta chiar și ofertele de internship, sau pot oferi traininguri de hard sau soft skills. Mai mult, pe durata întregului proiect ai șansa de a câștiga premii, așa că fii atent când încep înscrierile!

Te invităm alături de noi și la SiSC Tutoring, despre care sunt spuse mai multe în paginile acestei reviste. Ultimul, dar nu cel din urmă, Ghidul Ciberbobocului reprezintă un frumos proiect, în urma căruia au ajuns aceste rânduri către tine.

Miruna Maria Pohoață

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Un licăr de voluntariat


11 martie 2020. Dacă facem abstracție de consacratul an, am putea spune că este o marți ca oricare alta. Totuși, aceea avea să devină ziua în care norul negru al pandemiei avea să acopere razele blânde ale primăverii.

Cu o zi înainte, activitatea organizației era în toi. Proiectul Spring IT se încheiase cu succes, ne pregăteam pentru interviurile din cadrul Tap That Job. Trupa SiSC repeta de zor pentru a urca pe scena Serilor Teatrului Studențesc, iar primul eveniment al Academiei SpEranței urma să aibă loc.

O ședință, un training și o ieșire. La ele ne-am întâlnit, am râs și am fost noi, neștiutori că vor fi, pentru o lungă perioadă de timp, ultimele revederi.

Furtunos, am plecat cu toții acasă, cu gândul că în două săptămâni ne vom întoarce. Zilele au trecut, și chiar dacă speranța încă era acolo, ne-am dat seama că trebuie să ne adaptăm situației. Cu regret am fost nevoiți să anulăm proiecte, doar pentru a lupta ca cele care puteau fi susținute în mediul online să se desfășoare.

Ședințele din sediu s-au mutat pe Zoom. Ieșirile la bere s-au transformat în virtuale. Ne-am jucat Skribbl sau Among Us, iar petrecerile au fost înlocuite de Netflix Party.

Fără precedent, însă cu dorința necontenită de a-i ajuta pe studenți, cu pași mici și temători, ne-am continuat activitatea. Am avut parte de provocări, însă nu am renunțat și putem spune că, până acum, am reușit realizarea tuturor proiectelor marca SiSC.

Nu a fost ușor, dar tot ce am înfruntat în ultimul an ne-a confirmat că împreună putem face orice, pentru că licărul de speranță a rămas aprins în fiecare dintre noi.

Ioana-Cristina Bucur

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

ANOSR


Parcurgând paginile acestei reviste, sigur ai văzut diferite informații despre SiSC. Ei bine, la fel cum fiecare membru al organizației noastre aparține unui departament specific, și SiSC este angrenat într-una dintre cele mai complexe mișcări din țară, ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România).

Aceasta a fost înființată în anul 1999 de mai multe organizații studențești, împreună constituind o echipă bazată pe principii și profesionalism. Astfel, a devenit prima și cea mai importantă federație națională din România.

Reprezentare! Tocmai ți-am mărturisit esența acestei alianțe, principala ei misiune fiind reprezentarea studențească, la care se adaugă mai multe obiective precum promovarea drepturilor studenților și apărarea demnității tinerilor.

De-a lungul anilor, ANOSR s-a bucurat de multe realizări precum creșterea fondului pentru burse sau Statutul Studentului, prima inițiativă legislativă ce a aparținut în totalitate studenților, ulterior fiind adoptată de fiecare universitate din România.

În prezent, ANOSR cuprinde peste 100 de organizații studențești, iar fiecare are un rol important. Totodată, această organizație este singurul reprezentant legitim al studenților din România la nivel european și global, incluzând în componența sa cele mai multe domenii de studiu.

Așadar, dacă dorești să fii vocea colegilor tăi, avem marea bucurie de a te invita alături de noi, deoarece Împreună reprezentăm viitorul!

Iuliana Hîngan

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Misterul voluntariatului


A fi sau a nu fi voluntar? Aceasta este întrebarea! Însă, înainte de a-ţi da ocazia să răspunzi la ea, îţi propun să trecem împreună prin tot ceea ce înseamnă voluntariatul, de la început... până la nesfârşit.

A fi voluntar presupune implicare, energie, schimbare, iar toate acestea încep cu tine şi cu dorinţa ta de a creşte! Poţi să percepi acest lucru ca pe o bună oportunitate de a realiza lucruri cu adevărat importante, toate acestea materializând-se într-un sentiment de împlinire fără egal. O astfel de experienţă este una complexă, aşa că alege să trăieşti din plin tot ceea ce îţi oferă: acceptă-i dinamica şi ai încredere în propriul tău proces de dezvoltare!

Voluntariatul îţi oferă şansa să te descoperi sau să te redescoperi. Acesta îţi deschide uşi către noi experienţe, sentimente şi persoane. Da, persoane, pentru că vei cunoaşte o multitudine de oameni, de toate tipurile. Cu aceştia, o să împarţi momente de fericire, stres, poate chiar clipe tensionate, dar cel mai important: vei lega prietenii. O să munciţi împreună şi o să aveţi cel puțin un lucru în comun: voluntariatul, deci deja sunteţi cu un pas mai aproape de a vă înţelege.

De asemenea, o să înveţi să lucrezi în echipă, un lucru esenţial care o să te ajute pe tot parcursul vieţii tale. Vei căpăta soft skills şi hard skills, iar acestea îţi vor uşura viaţa profesională, dar şi cea personală. Poate fi uimitor sau chiar copleşitor să poţi ajunge să coordonezi oameni, să îţi dezvolţi competenţe organizatorice şi să înveţi să te descurci, mai ales dacă eşti o persoană care e timidă sau doar dezorganizată. Fii sigur că dacă îţi doreşti cu adevărat o evoluţie în viaţa ta, voluntariatul este răspunsul. Însă, trebuie să fii conştient că o să-ţi dedici o parte din timpul tău liber activităţilor organizaţiei.

Voluntariatul reprezintă cea mai bună metodă de a elimina plictiseala într-un mod constructiv, deoarece îţi depui eforturile şi energia pentru a urma o cauză. Acesta reprezintă o cale utilă de a descoperi care sunt pasiunile tale, într-un stil distractiv care cel mai probabil te va apropia mult de persoanele din jurul tău.

Cel mai important lucru este să faci voluntariat din pasiune şi plăcere. Înainte de a aplica pentru a deveni recrut al unei organizaţii, asigură-te că te regăseşti în principiile, dar şi în valorile ei. Alege să ai parte de momente de neuitat, alături de oameni care vor să se descopere, la fel ca tine. Misterul acestei experienţe poate fi copleşitor şi intrigant, aşa că, rezolvă-l!

Până la urmă, la finalul zilei, cu toţii suntem suma trăirilor noastre, şi pentru a trăi, trebuie să îndrăznim! Îndrăzneşte să fii voluntar!

Roxana-Mihaela Milea

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

De la voluntari pentru voluntari


Inițial, cu toții ne-am imaginat viața de student ca fiind un du-te-vino între holurile facultății și camera de cămin, cu clasica dilemă Cum voi reuși să mă integrez cu atât de multe variabile necunoscute?. Oraș nou, oameni noi, materii și termeni greoi, atâtea cerințe și lucruri de făcut care păreau că nu se mai termină. Însă toate aceste indicii aveau ca la final să se disipe odată cu intrarea mea în SiSC.

Pe măsură ce timpul trecea, am descoperit că nu sunt singura care trecea prin această stare. În paginile anterioare ai aflat mai multe despre SiSC, despre misiunea și proiectele noastre. În rândurile ce urmează, vei descoperi cum voluntarii din alte organizații studențești privesc voluntariatul și impactul avut asupra vieții.

Ioana Comînceanu

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Privind voluntariatul din punct de vedere profesional, l-aș putea caracteriza prin responsabilizare, întrajutorare, acumulare de cunoștințe și dezvoltare. Diversitatea ONG-urilor la care am activat, oamenii pe care i-am întâlnit și activitățile la care am participat m-au ajutat să mă formez, iar acest ajutor a venit într-un mod atât de plăcut încât nu aș putea să-mi doresc să fi avut alt parcurs. Din punct de vedere al vieții personale, datorită voluntariatului am creat zeci de prietenii, unele temporare, altele de durată, am avut posibilitatea de a petrece momente minunate alături de oameni diverși, iar în prezent, să mă integrez într-o familie pe care nu aș schimba-o cu nimic.

Georgiana Vlădescu Președinte LSUMC

Author Image

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Acțiunile de voluntariat determină un impact pozitiv asupra comunității din care faci parte, voluntariatul înseamnă să faci un pas în față și să lupți pentru a schimba starea de fapt de la momentul actual. Pentru mine voluntariatul înseamnă dedicare și ambiția de a lupta pentru drepturile și interesele studenților.

Indiferent de dificultățile întâmpinate, gândul care mă motivează zilnic este cel că acțiunile mele și cele la care contribui vor afecta viața a peste 400 mii de studenți și aceștia au dreptul și merită un sistem de învățământ de calitate.

Ana Duplava Vicepreședinte Educațional ANOSR

Author Image

Dacă ai putea da timpul înapoi, ai alege aceeași organizație sau te-ai înscrie în alta? De ce?

Dacă ar exista o mașină a timpului și m-aș întoarce la începutul studenției, cu siguranță aș alege aceeași asociație. Am știut din clipa în care m-am înscris că este organizația cu care rezonez, datorită oamenilor minunați care m-au primit cu brațele deschise. ASCIG m-a ajutat să am încredere în mine și, în același timp, mi-a adus oameni pe care știu că mă pot baza întotdeauna. Îi mulțumesc asociației pentru toate momentele memorabile petrecute aici.

Florina Cătălina Ivan Președinte ASCIG

Author Image

Cum crezi că ar fi arătat studenția ta dacă nu ai fi făcut voluntariat?

Studenția mea ar fi fost mult mai plictisitoare. Voluntariatul m-a ținut în priză în ultimii ani și m-a ajutat să mă dezvolt pe toate planurile. Dacă mi-aș lua un moment să mă gândesc retrospectiv la cei trei ani de studii ce au trecut și aș da la o parte voluntariatul, mi-ar rămâne doar activitățile de pe partea academică și viața de student căminist și simt că nu m-aș putea mulțumii doar cu atât. Poate m-aș fi angajat în domeniu din timpul facultății, dar o să am timp tot restul vieții să lucrez. Studenția este una dintre cele mai frumoase perioade, iar prin voluntariat o poți fructifica aproape de maxim.

Georgiana Vlădescu Președinte LSUMC

Author Image

Cum ați reușit să adaptați activitatea organizației anul acesta în care nu ne-am putut vedea?

Acest an a reprezentat o provocare pentru toți, însă lucrând împreună am reușit să găsim soluții rapide și eficiente de adaptare, pentru a ne desfășura în continuare activitatea. Ne-am mutat în online, am realizat evenimente cu ajutorul platformelor disponibile (Youtube, Twitch, Discord, Zoom). A fost ceva nou, atât voluntarii, cât și studenții s-au adaptat într-un mod pozitiv schimbării și considerăm că am descoperit oportunități multe de îmbunătățire a evenimentelor și a experienței de voluntar.

Ionuț Nen Coordonator Multimedia LSAC

Author Image

Care este momentul tău preferat din tot parcursul experienței de voluntariat?

Inițial, voiam să spun că nu am și că toate au ceva unic, dar a fost un moment acum doi ani care mi-a rămas întipărit în minte. A fost după prima „bătălie” pe care am purtat-o pentru studenți, tocmai ieșisem din sala de ședințe și m-am întâlnit cu un student pe coridor. Era curios de problema cu care ne confruntam și după ce i-am spus rezultatul la care s-a ajuns, mi-a mulțumit atât de sincer și de cald încât mi-a dat energie pentru încă un an de muncă. Momentul în sine nu este unul de mare anvergură, dar a însemnat atât de mult pentru că a fost plin de sentimente. Aceea a fost clipa în care mi-am dat seama că e bine ce fac și acest lucru m-a determinat să dau mai mult randament, să pun mai mult suflet în lucrurile pe care le fac și în acțiunile pe care le întreprind în aria aceasta de lucru.

Georgiana Vlădescu Președinte LSUMC

Author Image

Care este momentul tău preferat din tot parcursul experienței de voluntariat?

Am trăit foarte multe momente frumoase în LSAC, nu le pot clasifica după „preferință”. Pot spune însă că, primul meu eveniment în care am contribuit direct în echipa principală de organizare a fost important, deoarece satisfacția și împlinirea simțite la finalul acestuia m-au impulsionat să continui, să devin din ce în ce mai bun. Fiind la început de drum ca voluntar, a fost foarte importantă această reușită pentru încrederea personală.

Ionuț Nen Coordonator Multimedia LSAC

Author Image