Proaspăt ieșit de pe băncile liceului, ajungi în această buclă a vieții numită facultate - un loc ce te așteaptă chiar pe tine, dragul nostru ciberboboc, să îl explorezi. Ești pe cale să urmezi trei sezoane universitare ce o să își facă simțită prezența încă din prima zi, de la prima cafea, cu următoarea întrebare: ,,Cine mă poate îndruma?“
Te-ai gândit că poți fi chiar tu acela?
De la stabilirea detaliilor împreună cu cadrele didactice ce susțin seminarele, la transmiterea informațiilor și materialelor către colegii tăi, este o balanță foarte ușor de echilibrat dacă ai un anumit as în mânecă - comunicarea. În calitate de reprezentant al grupei, vei avea grijă ca toate aspectele organizatorice ale colectivului tău să fie puse la punct, dar și cunoscute de către toată lumea.
Însă, lumina reflectoarelor poate fi una mult mai intensă dacă îți dorești, iar acțiunea mult mai palpitantă. Tot ceea ce trebuie să faci este să fii reprezentantul seriei. De aici începe cu adevărat aventura! Ridicăm deja nivelul sarcinilor și ajungem la profesorii care susțin cursurile, întrucât trebuie să realizăm calendarul examenelor în fiecare semestru.
În plus, materialele suport nu vor lipsi pe tura ta! Atât fișa disciplinei, cât și drepturile studenților trebuie întocmai respectate. Astfel, poți participa la ședințele organizate de conducere, pentru a exprima inconvenientele întâlnite pe parcursul semestrului și pentru a le putea rezolva, iar ulterior să aduci la cunoștință colegilor deciziile luate.
Stai liniștit, firul propriei povești, când vine vorba de reprezentare, nu se întrerupe aici. În cazul în care consideri că următoarea scenă este potrivită pentru tine, cu siguranță este momentul să aplici pentru un loc în Consiliul Facultății sau în Senatul Universitar, alegerile fiind chiar în acest an universitar. Studenții sunt considerați parteneri esențiali în procesul decizional și educațional al instituției, de aceea este un moment oportun să participi la ședințele universitare împreună cu prodecanii sau șefii de catedră ai facultății noastre. Ne putem face vocea auzită, iar tu vei fi motivul datorită căruia vom atinge performanța!
Se pune accentul pe pasiune, încredere și determinare, organizare și comunicare. Este o experiență memorabilă și o oportunitate ca în acest nou capitol să dăruim o parte din viziunea noastră, dar și din metodologie (scriptul cu toate replicile care o să ne ajute să răspundem la întrebări).
Prin urmare, dacă te simți atras de aceste responsabilități, care vizează atât protejarea drepturilor colegilor tăi, cât și coordonarea activităților studenților, ai șansa de a fi reprezentantul potrivit în toamna aceasta!
Firu-Baciu Iuliana-Irina