Începuturile filmelor sunt de multe ori cufundate în mister și incertitudine. Conform zicalei Viața bate filmul, ASE-ul și clădirile sale pot reprezenta pentru un student la început de drum un labirint mai întortocheat decât cel din Maze Runner (nu te îngrijora, chiar și cei din film au reușit să evadeze la un moment dat).
Studenția ta va cuprinde cu siguranță amintiri din Piața Romană, locul unde sunt localizate cele mai multe dintre clădirile facultății.
În număr de zece, clădirile sunt numerotate de la zero la nouă, după cum urmează:
Acum că am vorbit despre clădiri, îți vom explica modul de numerotare și codare al sălilor. Codurile formate din patru cifre (XYZZ) conțin numărul clădirii (X), etajul (Y) și numărul sălii (ZZ). Există și o serie de amfiteatre notate fie cu cifre romane, ca în cazul celor din clădirea 0, Ion Angelescu, fie cu coduri precum MI, 3MII, 3MIII, 3MIV, 3MV, 3MVI, 3MVII, în cazul clădirii 3, Mihail Moxa.
Secretariatul, locul unde ajungi de cele mai multe ori cu întrebări legate de facultate, își desfășoară activitatea la parterul clădirii 2, sala 2011, de luni până joi, în intervalul 11:30 - 14:00. Poți lua legătura cu secretariatul și telefonic, apelând +40213191900, interior 331, 281, sau la adresa de mail secretariat@csie.ase.ro.
Pentru a beneficia de o scurtă pauză, te poți relaxa în sălile de lectură, poziționate astfel: sala 2717, de luni până vineri, în intervalul 08:30 - 20:30, sala 0118 „Victor Slăvescu”, sala 0219 „Paul Bran”, de luni până joi între 08:30 - 16:30 și vineri între 08:30 - 14:00 și sala 0004 „Virgil Madgearu” în zilele de luni, marți, joi între 14:30 - 16:30 și vineri între 12:00 - 14:00.
Întrerupem pentru moment acest program, dar acțiunea de abia acum începe. Locurile care așteaptă să fie descoperite de tine sunt mult mai multe. Te încurajăm să citești în continuare articolul despre Căminele ASE, iar dacă dorești să fii la curent cu locația și programul cantinelor, poți consulta articolul Unde să mănânci?.
Antonia-Elena Nicoară