Anul suplimentar

POPÁS, popasuri, s.n. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc.

Tocmai ai început să vizionezi al treilea episod al studiilor și te felicităm pentru toată determinarea și ambiția de care ai dat dovadă până acum! Pe cât de interesant a fost voiajul studenției tale, pe atât de palpitante vei găsi cele câteva opriri care urmează: examene, proiecte, efort și… licența!

Nu te lăsa pradă emoțiilor și gândurilor negative care te încearcă atunci când te gândești la finalizarea studiilor, deoarece întotdeauna există soluții.


Ce să iei în considerare?

Pentru a promova al III-lea an vei avea nevoie să acumulezi cele 180 de credite de studii transferabile corespunzătoare disciplinelor obligatorii și opționale de învățământ, dar și de promovarea disciplinei Educație Fizică și Sport. Mai mult, vrem să știi că în ultimul an ai la dispoziție chiar două sesiuni de restanțe, deci nu îți face griji!


Ce este de făcut?

În situația în care, din păcate, nu ai obținut destule credite, există opțiunea anului suplimentar, vizionează mai târziu, care este menit să te ajute să recuperezi creditele de care ai nevoie pentru a putea susține examenul de licență, în contextul în care ai avut dificultăți.


Cum funcționează?

Este posibil să te înscrii doar o dată și în regim de taxă (625 lei taxă de înscriere pentru anul suplimentar, 400 lei/examen nepromovat).


De reținut!

Dacă nu vei reuși să îl promovezi sau alegi să nu te înmatriculezi în acesta, vei fi exmatriculat cu drept de reînmatriculare.

Pentru orice nelămurire în legătură cu anul suplimentar sau întrebări diverse, ne poți scrie fie pe adresa de mail info@sisc.ro, fie pe Facebook SiSC ASE.

Nu uita că întotdeauna există câte un buton de rewind care să îți sară în ajutor, așa că trăiește cu bucurie fiecare experiență pe care o întâlnești în serialul tău!


Ștefania-Ioana Marinescu