În căutare de mai mult
Ești boboc în anul I, dornic să-ți începi cei mai frumoși ani din viață. Plimbându-te prin holurile facultății, remarci câțiva studenți care sunt nerăbdători să ajute și să răspundă la întrebările celor din jur. Logoul de pe tricoul lor îți pare cunoscut; l-ai mai văzut prin facultate, fie pe stickere, fie pe diverse afișe ce promovează proiecte pentru studenți. Este vorba despre voluntari, bineînțeles. O întrebare îți răsare în minte: ce i-a împins pe ei să facă voluntariat? O întrebare foarte bună, iar ca răspunsuri putem înșirui nenumărate motive. Există, totuși, un răspuns care le poate sumariza pe toate celelalte. Voluntariatul, mai mult decât orice altceva, îți face studenția mai frumoasă, prin intermediul a doar trei litere.
M, O și D
Par a fi trei litere puse la întâmplare, dar ele înseamnă ceva: muncă, oameni și distracție. Plăcerea de a face voluntariat reiese din felul în care se îmbină aceste trei concepte.
Alături de ceilalți voluntari din organizație, contribui la ducerea la bun sfârșit a unor proiecte destinate studenților. Prin intermediul lor, aceștia sunt ajutați să se dezvolte atât pe plan personal, cât și profesional.
Odată cu lucrul împreună, voluntariatul este o oportunitate inedită de a intra în contact cu alți studenți și de a ieși din zona de confort. Există și un motiv pentru care mulți consideră că asta este cea mai frumoasă parte a voluntariatului, întrucât contactul cu o diversitate mare de oameni este o ocazie de a lega prietenii deosebite.
De asemenea, nu putem vorbi despre voluntariat fără să menționăm și distracția de care vei avea parte. Nu vei duce niciodată lipsă de activități, ieșiri în grup, teambuilding-uri, astfel încât, aproape în permanență, vei simți că îți trăiești viața de student la nivel maxim.
Dacă îți e teamă că nu vei avea timp să te dedici studiilor, poți sta liniștit. Voluntariatul nu este un loc de muncă, iar tu te poți implica atât cât poți și îți dorești. Pot spune însă că, dacă există un lucru ce mi s-a confirmat în perioada studenției, este că voluntariatul îți va da întotdeauna înapoi ceea ce tu îi oferi lui. Dacă te implici, nu vei duce niciodată lipsă de lucrurile care îți fac studenția frumoasă.
Alin-Mihai Tanislav
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)